Ioan Fătu
Date personale
Născut	27 martie 1912 Buciumi, Bacău, România
Decedat	15 septembrie 1944 (32 de ani) Păuliș, Arad, România
Cetățenie	România
Ocupație	ofițer
Limbi vorbite	limba română
Activitate
A luptat pentru	Armata României
Gradul	Căpitan
Bătălii / Războaie	Lupta de la Păuliș
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul Mihai Viteazul
Modifică date / text

Ioan Fătu (n. 27 martie 1912, Buciumi, județul Bacău – d. 15 septembrie 1944, Păuliș, județul Arad) a fost un ofițer român cu gradul de căpitan, căzut la datorie în fruntea unei companii^[1] a Școlii de subofițeri de infanterie în rezervă de la Radna (inclusă în „Detașamentul Păuliș”)^[2] în Lupta de la Păuliș.^[1]

S-a născut în 27 martie 1912, în localitatea Buciumi (aflată azi în județul Bacău).^[2] A urmat studii la Școala militară de ofițeri de infanterie, pe care le-a absolvit în 1 iulie 1935.^[2] A fost avansat sublocotenent și numit comandant de pluton în Regimentul 16 dorobanți.^[2] Și-a continuat pregătirea militară la Școala specială de aplicație din Sibiu (1936-1937), apoi, la 25 octombrie 1939, a fost avansat la gradul de locotenent.^[2]

În 23 august 1944 avea gradul de căpitan și era comandant al Companiei 6 Pușcași a Școlii de subofițeri de infanterie în rezervă din Radna.^[2] Întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste l-a determinat să le spună elevilor militari în noaptea de 23 spre 24 august 1944: „cred că a sosit clipa ca aceste granițe mincinoase, impuse de un dictat odios, să dispară”.^[2]

În ziua de 13 septembrie 1944, după ce trupele Ungariei horthyste au atacat dinspre vest teritoriul României și au ocupat Aradul,^[2] compania a 6-a a căpitanului Fătu din cadrul Detașamentului Păuliș (comandat de colonelul Alexandru Petrescu) a fost instalat în dispozitivul de luptă din spatele unui șanț anticar aflat la vest de Păuliș, având misiunea de a opri pătrunderea inamicului în defileul Mureșului.^[3] În fruntea Companiei a 6-a Pușcași,^[4] formată din elevi subofițeri, căpitanul Fătu a respins în zilele următoare atacurile unităților din Divizia blindată „Budapesta”, provocându-le pierderi grele.^[3] În ziua de 15 septembrie 1944 a apărat cu dârzenie podul peste șanțul antitanc, ucigând cinci militari maghiari în lupta corp la corp, printre care un căpitan și un sublocotenent.^[3] A fost ucis în urma unui atac inamic la baionetă^[5] sau lovit de o grenadă, după alte surse.^[3][6] Compania sa a trecut în contraatac, iar trupele inamice au fost respinse.^[3] În urma acestei lupte au rezultat 367 de morți și 13 tancuri distruse și au fost capturați 58 de prizonieri.^[3]

Ca o recunoaștere a eroismului său, căpitanul Ioan Fătu a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. a III-a cu spade.^[3]

Colonelul și publicistul Petrică Tănăsescu a scris o carte intitulată Zborul ciocîrliei. Eroul căpitan Ioan Fătu, care a fost publicată în 1978 de Editura Militară din București.^[7]

În memoria sa :

• S-a ridicat o statuie în centrul comunei Păuliș
• A fost numită o stradă în Arad.^{[necesită citare]}

• Leonida Loghin (col. dr.), Aurel Lupășteanu (col.), Constantin Ucrain (col. dr.), Bărbați ai datoriei: 23 august 1944 - 12 mai 1945. Mic dicționar, Editura Militară, București, 1985, pp. 139–140.

• Dumitru Susan, Cel mai greu examen: Păuliș - 1944, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, Partea a treia. „Căpitanul erou Ioan Fătu”, p. 121 și urm.
• Dumitru Susan, Examen la Păuliș, Deva, 1995, Cap. XVII. „Căpitanul erou Ioan Fătu”, pp. 189–206.
• Petrică Tănăsescu (col.), Zborul ciocîrliei. Eroul căpitan Ioan Fătu, Editura Militară, București, 1978, pp. 86–87, 166-168.