James Wan
James Wan (n. 26 februarie 1977)[3] este un regizor, scenarist și producător de film australian.[4] Wan este cunoscut pentru regizarea filmului horror Puzzle mortal (2004) și pentru crearea marionetei Billy din franciză. De asemenea, el a regizat Liniște mortală și Condamnare la moarte (ambele în 2007), Insidios (2011), Trăind printre demoni și Insidious: Capitolul 2 (ambele în 2013), Furios și iute 7 (2015), Trăind printre demoni 2 (2016) și Aquaman (2018). Primii ani de viațăWan s-a născut în Kuching, Malaezia și are rădăcini malaezo-chineze. Wan și familia sa s-au mutat în Perth, Australia, când acesta avea șapte ani.[5] A urmat cursurile colegiului Lake Tuggeranong din Canberra,[6][7] înainte de a se muta în Perth ca adult. Ulterior, Wan s-a mutat din Perth în Melbourne, unde a studiat la Universitatea RMIT. Carieră2000–2006: DebutulÎnainte de succesul în industria de film mainstream, primul lungmetraj al lui Wan a fost Stygian, regizat în colaborare cu Shannon Young. Filmul a câștigat premiul „Best Guerrilla Film” la Festivalul de Film Underground de la Melbourne (MUFF) în anul 2000.[8] Înainte de 2003, Wan și prietenul său, scenaristul Leigh Whannell, au început să scrie un scenariu pentru un film horror, invocând inspirația din visele și temerile lor. La finalizarea scenariului, Leigh și James au vrut să aleagă un fragment din scenariul lor, fragment ce avea să fie cunoscut mai târziu sub numele de Puzzle mortal și să îl filmeze, pentru a-l prezenta ulterior unui studio. Cu ajutorul lui Charlie Clouser, care a compus muzica pentru film și a câtorva actori, Leigh și James au turnat filmul cu relativ niciun buget. De asemenea, Leigh a decis să joace în film.[9] După lansarea lungmetrajului Puzzle mortal, filmul s-a bucurat de un real succes în box office-urile americane și internaționale. Filmul a avut încasări de 55 de milioane de dolari în America și 48 de milioane de dolari în alte țări, un total de peste 103 milioane de dolari în întreaga lume. Cu un profit de peste 100 de milioane de dolari, de aproape 80 de ori bugetul de producție,[10] studioul a dat undă verde sequelului Puzzle mortal II și, mai târziu, celorlalte filme din franciza Puzzle mortal. Încă de la începuturile sale, Puzzle mortal a devenit franciza horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile la nivel mondial. Numai în Statele Unite, Puzzle mortal este a doua franciză horror cu cele mai mari încasări, după Vineri 13.[9][11] De la crearea francizei, Wan și Leigh Whannell au fost producătorii executivi ai sequelurilor Puzzle mortal II, III, IV,[12] V, VI, 3D și recentul Jigsaw: Moștenirea. Lansarea Puzzle mortal 3D ar fi trebuit să însemne finalul francizei. Cu toate acestea, Costas Mandylor, un actor în cel de-al șaptelea film, a dezvăluit că au fost filmate mai multe finaluri și că seria ar putea continua în funcție de finalul folosit. Al șaselea sequel a continuat performanța filmului original și a câștigat 136 de milioane de dolari în toată lumea, raportat la un buget de producție de 20 de milioane de dolari. 2007–2009: RegresulÎn 2007, Wan a regizat două filme de lung metraj. Primul a fost horrorul Liniște mortală, la sfaturile agentului lui Wan și Whannell de la acea vreme. Whannell a declarat că filmul a fost o experiență negativă pentru el:[13]
Liniște mortală l-a avut în rolul principal pe actorul australian Ryan Kwanten din serialul True Blood și se bazează pe premisa unei legende conform căreia fantoma unui ventriloc, Mary Shaw, înlătură limba oricărei persoane care țipă în prezența sa. Mai degrabă decât un film gore, Wan l-a descris ca fiind „un film cu o păpușă înfricoșătoare. E în spiritul acelor episoade vechi din Twilight Zone sau filmelor Hammer Horror. Foarte old-school”.[14][15][16] Al doilea film regizat de Wan in 2007 a fost de Condamnare la moarte, un film adaptat după romanul omonim al lui Brian Garfield, scris ca o continuare la Răzbunarea.[17][18] Protagonistul filmului este jucat de Kevin Bacon și nu are nicio legătură cu genul horror – în schimb, Bacon joacă rolul unui tată care caută răzbunare pentru fiul său ucis de o bandă locală. Whannell apare și el în film, jucând rolul unuia dintre membrii bandei, care este în cele din urmă ucis de personajul lui Bacon.[19][20] Wan a descris filmul ca fiind „un thriller de răzbunare crud și neînfricat, în stilul anilor '70... E filmul meu artistic cu arme”. După ce a lucrat continuu la ultimele trei filme, Wan a declarat pentru CraveOnline că este pregătit pentru „un pic de timp liber, să mă relaxez... dar în același timp mă folosesc de această ocazie pentru a scrie din nou” după finalizarea filmului Condamnare la moarte.[21] În 2008, Wan regizat un trailer pentru jocul video Dead Space.[22] 2010–2013: Revenirea![]() În continuare, Wan a regizat filmul horror Insidios, care a avut premiera în 2010 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto (TIFF), ca parte a programului „Midnight Madness” și a fost vândut Sony Pictures pentru o sumă din șapte cifre în patru ore de la premieră. Filmul a fost lansat în cinematografele americane în primul weekend din aprilie 2011 și a ocupat locul al treilea în box office, cu vânzări de bilete estimate la 13,5 milioane de dolari.[23] Avându-i în rolurile principale pe Patrick Wilson, Rose Byrne și Barbara Hershey, filmul a fost făcut în mod independent, de vreme ce Wan a căutat să aibă controlul creativ total și a vrut să facă un film diferit de genul gore care l-a consacrat prin Puzzle mortal. Wan a declarat într-un interviu că „faptul că Insidios nu a fost condus de un comitet mi-a oferit luxul de a face un film cu o mulțime de momente înfricoșătoare, bizare, pe care un studio nu le-ar putea «obține»”.[24] Atât Wan, cât și Whannel au declarat că au vrut să folosească tehnici ca reținerea și tăcerea pentru a crea un horror similar cu Al șaselea simț, Ceilalți și filmele lui David Lynch. După lansarea lui Insidios, Wan a dezvăluit într-un interviu, detalii despre viitorul carierei sale: „cu siguranță vreau să experimentez și alte genuri sau să fac filme în alte genuri, pentru că îmi plac, mie și lui Leigh ne plac, nu suntem doar fani ai horrorului. Suntem fani ai filmului. Iubesc filmele de acțiune. Vreau să fac filme de acțiune. Vreau să fac comedii romantice. Îmi plac toate lucrurile astea. Deci, dacă găsesc materialul bun, o voi face”.[23] Pe 13 noiembrie 2012, au apărut știri potrivit cărora Wan este în negocieri pentru regizarea unei adaptări a serialului din anii '80 MacGyver. Wan a postat pe contul său de Twitter: „Oamenii sunt surprinși? Nu ați văzut niciodată nuanțe de MacG în Jigsaw?”, ca răspuns la comentariile publice cu privire la știri. Deși scenariul a fost finalizat și însuși creatorul serialului, Lee Zlotoff, și-a anunțat implicarea în proiect,[25] filmul nu s-a materializat niciodată. În schimb, un reboot intitulat MacGyver a avut premiera în septembrie 2016. Wan a produs serialul și a regizat episodul pilot. Site-ul de știri Bloody Disgusting a confirmat implicarea lui Wan în regizarea unui film numit The Warren Files. Filmul, mai târziu redenumit Trăind printre demoni, se bazează pe faptele reale ale lui Ed și Lorraine Warren, un cuplu căsătorit care a investigat evenimente paranormale.[26] Filmul se axează pe al doilea cel mai faimos caz al cuplului, după Amityville, în care au investigat blestemul unei vrăjitoare asupra unei ferme din Rhode Island. În a doua sa colaborare cu perechea, Patrick Wilson, a avut un rol principal în film; el și actrița Vera Farmiga au jucat rolurile lui Ed și Lorraine Warren.[27] Filmările au început în Carolina de Nord, Statele Unite, la sfârșitul lunii februarie 2012, iar New Line Cinema, împreună cu Warner Bros. Pictures, a programat lansarea inițială a filmului pentru 25 ianuarie 2013.[28][29] O ecranizare de probă a filmului a avut loc în octombrie 2012, la New York Comic Con, unde a fost proiectat în Teatrul IGN. Feedback-ul publicului a fost extrem de pozitiv. În acest stadiu, Wan mai avea câteva săptămâni până ca filmul să fie finalizat. Filmul a fost lansat în iulie 2013[30] și a primit aprecieri de la critici și de la public deopotrivă. După terminarea filmului Trăind printre demoni, Wan regizat un sequel pentru Insidios. Filmul a fost din nou scris de vechiul colaborator și prieten apropiat al lui Wan, Whannel, iar actorii din filmul original și-au reluat rolurile. Filmările pentru sequel au început în ianuarie 2013, iar filmul a fost lansat pe 13 septembrie 2013. Bugetul filmului a fost descris ca „redus” de către o sursă din mass-media. Oren Peli, creatorul francizei Activitate paranormală, s-a întors ca producător executiv.[31] Film District a distribuit Insidios: Capitolul 2.[32] Wan a declarat într-un interviu după o ecranizare de probă a filmului Trăind printre demoni:[30]
„Nu am vrut niciodată să fac sequeluri la vreunul din filmele pe care le regizez”, a explicat Wan în continuare.
2014–prezent: Transformarea![]() La începutul anului 2013, Wan a intrat în negocieri cu Universal Pictures pentru a regiza cel de-al șaptelea film din franciza de actiune Furios și iute, după ce Justin Lin, cel care a regizat ultimele patru sequeluri, a confirmat că nu va continua ca regizor în ianuarie 2013. Wan a făcut parte din lista scurtă a regizorilor alături de Jeff Wadlow, Baltasar Kormákur și Harald Zwart.[33] O ultimă confirmare că Wan va regiza filmul a fost dezvăluită în aprilie 2013.[34] Citat de presă, Lin a declarat: „e timpul pentru mine să trec la alte lucruri și sunt încântat că Universal și Neal l-au ales pe James Wan să ducă franciza într-un nou capitol”.[35][36] Filmul, Furios și iute 7, a fost lansat în aprilie 2015. A devenit cel mai de succes film în ceea ce privește încasările în box office și recenziile criticilor din întreaga franciză Furios și iute.[37][38] Pe 20 octombrie 2014, Gary Maddox de la Sydney Morning Herald a anunțat că Wan a fost de acord să regizeze Trăind printre demoni 2, ca parte a unui important contract pe termen lung cu New Line Cinema. Președintele New Line, Toby Emmerich, a explicat că Wan este singurul regizor cu care studioul a semnat un contract, întrucât New Line consideră că Wan este „de prima clasă”.[39] Filmul a fost lansat pe 10 iunie 2016, cu recenzii pozitive din partea criticilor de film și un real succes comercial.[40] Pe 21 octombrie 2014, Wan și-a lansat propria companie de producție, Atomic Monster Productions, în cadrul New Line Cinema. Împreună cu compania, el va dezvolta și produce filme de buget în genurile science fiction, horror și comedie. Printre filmele produse de companie se numără Trăind printre demoni 2 și Nu stinge lumina.[41] Wan a produs împreună cu Lee Clay Demonic, un film horror marca Dimension Films, a cărui lansare a fost programată pentru decembrie 2014. Wan a conceput ideea filmului, regia aparținându-i lui Will Canon și a avut-o în rolul principal pe Maria Bello. Max La Bella a scris scenariul. Filmul a fost în cele din urmă lansat pe VOD în august 2017.[42] Wan a fost apoi producătorul Annabelle, un spin-off al Trăind printre demoni, care a servit ca prequel la filmul din 2013. Spin-offul a fost profitabil pentru compania New Line, astfel că a încasat peste 256 de milioane de dolari în întreaga lume, raportat la un buget de 6,5 milioane de dolari. A fost lansat în cinematografe pe 3 octombrie 2014.[40] El a produs, de asemenea, sequelul filmului, Annabelle 2, care a fost lansat în 2017. Wan a produs și a scris alături de Gary Dauberman povestea spin-offului Trăind printre demoni, Călugărița: Misterul de la mănăstire, care a fost lansat în 2018. În iunie 2015, a fost anunțat că Wan va regiza următorul film Aquaman.[43][44][45] Lansarea filmului este programată pe 21 decembrie 2018, fiind cel de-al șaselea film din universul cinematic DC. FilmografieFilme
Scurtmetraje
Seriale
Colaborări recurenteDe-a lungul carierei regizorale, Wan a colaborat cu anumiți actori de mai multe ori:
Recepție
Note
Legături externeInformation related to James Wan |
Portal di Ensiklopedia Dunia